JOCUL LUMINII
Proiecție specială cu Q&A
Vineri 15 Mai 2026 Ora: 19:00
Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploiești
Durată film: 111 minute
Gen: dramă / Kammerspielfilm
Asociația Culturală Promissum și Promissum Production vă invită la o proiecție specială a filmului „Jocul luminii”, regizat de Ovidiu Georgescu — primul capitol al unei trilogii dedicate cinematografului de cameră (Kammerspielfilm).
Seara va începe cu un scurt cuvânt introductiv din partea regizorului Ovidiu Georgescu, va continua cu proiecția filmului și se va încheia cu o sesiune Q&A cu echipa artistică prezentă la eveniment, regizorul Ovidiu Georgescu, directorul de imagine Dragoş Boldea, actriţa Dana Vulc şi actorul Eugen Cristea, moment în care publicul poate intra în dialog direct cu acesta, aflând informații interesante despre producție.
Într-un azil izolat, Paul (fost actor, peste 70 de ani) și Johnny, fiul său întors din New York după două decenii de absență, încearcă să-și repare relația tată–fiu. După o viață de conflicte, acest lucru e aproape imposibil și, uneori, comic. Johnny vrea să-l ia pe Paul la New York, cu ocazia căsătoriei sale. Bătrânul răstoarnă însă planurile când anunță că și el urmează să se însoare. Apariția viitoarei soții a lui Paul dă totul peste cap, spre un final dramatic.
Un film la granița dintre cinema și teatru — o confesiune despre relația părinte–copil, despre eterna confruntare între mentalități și generații, despre vinovăție, regret și strădania eșuată de a repara lucrurile.
Regia și producția: Ovidiu Georgescu (laureat L.A. Film Independent Awards pentru filmul „Weekend de vis”)
Scenariul: Theo Herghelegiu și Ovidiu Georgescu, după piesa „Nu mai sunt vișine. La cină” de Theodora Herghelegiu
Distribuție: Nicu Mihoc, Marius Turdeanu, Dana Vulc, Codrin Boldea, Alexandra Mihoc, Cristina Deleanu, Eugen Cristea
Imaginea: Dragoș Boldea
Muzica: Dragoș Alexandru
Coloana sonoră: Marian Ioan Iacoban
Montajul: Theodora Penciu
Nicu Mihoc și Marius Turdeanu sunt nominalizați la premiul UNITER 2026 pentru cel mai bun actor în rol principal.
• Cuvânt introductiv din partea regizorului Ovidiu Georgescu
• Proiecția filmului „Jocul luminii” (111 min.)
• Sesiune Q&A cu echipa artistică prezentă la eveniment: regizorul Ovidiu Georgescu, directorul de imagine Dragoş Boldea, actriţa Dana Vulc şi actorul Eugen Cristea
„Jocul luminii” este un experiment cultural intimist - un Kammerspielfilm care se vede în prezența creatorilor și apoi se discută cu ei. O singură încăpere, trei actori excepționali, un adevăr care nu mai poate fi evitat. Filmul nu oferă teorii sau soluții servite pe tavă, ci lasă loc întrebărilor pe care fiecare spectator e tentat să și le adreseze după consumarea poveștii — într-o dramă cu mult umor negru, în care speranța iertării e totuși prezentă.
Trailer: https://youtu.be/qNC5xr9UZvg
Teaser: https://youtu.be/C2KOSbkZFKU
Facebook: https://www.facebook.com/jocul.luminii
Instagram: https://www.instagram.com/joculluminii
Producător: Asociația Culturală Promissum. Distribuit de Promissum Production. Film realizat în colaborare cu SENS TV. Cu sprijinul Publicis Groupe și Zenith.